Pietro Chiodi, agentul lui Ciprian Tătărușanu, a dezvăluit motivul pentru care portarul naționalei României nu a făcut cale întoarsă spre Italia. Napoli l-a dorit pe fostul goalkeeper al Fiorentinei, aflat acum în Franța la Nantes, dar în cele din urmă acesta a rămas în „Hexagon”. Chiodi spune că Tătărușanu nu plecat doarece cei de la Nantes nu ar fi avut timp să găsească un înlocuitor.
Cu evoluții extrem de apreciate la Nantes, Tătărușanu i-a atras privirea lui Carlo Ancelotti, instalat în această vară la Napoli, care l-a vrut pe San Paolo. Napoli a făcut târziu oferta pentru goalkeeperul român și, astfel, francezii s-au văzut nevoiți să refuze pentru că nu ar fi putut găsi la timp un înlocuitori pe măsură! „A fost oferta de la Napoli. În două zile, Nantes nu a putut să găsească un înlocuitor. A avut o ofertă foarte bună de la Napoli, pe trei ani. Nu avea nevoie să facă război. Oricum nu l-ar fi lăsat să plece”, a spus Chiodi, agentul jucătorului, la Digi Sport.
Ciprian Tătărușanu a fost unul dintre cei mai buni portari ai sezonului 2017-2018 în Ligue 1, primul pe care l-a petrecut la Nantes după transferul din urmă cu un an: „Zvonurile privind o relație proastă cu un membru al staff-ului sunt false. Dacă erau adevărate, n-aș mai fi jucat. Da, rămân la Nantes. Mă simt foarte bine aici și sunt fericit! N-aș avea nicio problemă cu prelungirea contractului”, a afirmat Tătărușanu.
În vârstă de 32 de ani, Tătărușanu a ajuns la Nantes în vara lui 2017, după trei ani petrecuți la Fiorentina, unde a ajuns în 2014 de la FCSB. 2,5 milioane de euro au plătit francezii pentru aducerea lui Tătărușanu în „Hexagon”.
4 milioane de euro este cota de piață a lui Ciprian Tătărușanu, conform Transfermarkt.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER